Ganduri.

Gandurile imi tropaie in cap precum un intreg batalion de cavalerie.
Incerc sa le separ, sa le sortez cat de cat, sa le pun pe categorii, insa nu ma asculta si pace.
Pentru ca prea multa vreme nu le-am dat importanta, acum se inghesuie sa iasa care mai de care la iveala. Sunt gandurile naravase, cele rele care ma agita si ma fac sa vad totul in negru.
Cele pasnice sunt cele care stau cuminti si ma asteapta pe mine sa ajung la ele. As vrea sa le controlez si sa le aduc la suprafata doar pe ele, dar mintea mea isi face de cap.
Pana la urma le las pe toate sa zburde si incerc sa nu fac jocul gandurilor rele, sa nu ma las cuprinsa de panica si sa inteleg de unde au venit.
Alearga bezmetic si nebuneste precum caii salbatici care se simt amenintati, dar e mai bine asa.
Luandu-le la bani marunti pe fiecare in parte, ajung sa realizez ca multe din ele nici macar nu sunt reale. Sunt doar temeri neintemeiate, frica genetica din cauza lucrurilor noi si necunoscute pe care le-am descoperit in ultima perioada.
Uneori imi e necaz ca mintea mea, de capul ei imi creaza panica. Ajunsa in punctul asta constat ca batalia e castigata pe jumatate.
Imi raman de analizat restul de ganduri, cele reale si pertinente, dar deja nu mai e galagie. Vocile stridente care imi zbierau in urechi au amutit.
Pot sa vad chiar si gandurile frumoase, nu mai sunt acoperite, nu mai trebuie sa sap adanc sa ajung la ele. Au inceput sa radieze o lumina blanda si calda. Gandurile mele bune stralucesc.
Si stralucesc si eu.