Alina s-a trezit intr-o dimineata insorita dar friguroasa de iarna. Daca nu ar fi avut nasul inghetat deasupra paturii, uitandu-se pe geam ar fi crezut ca e o zi de vara si probabil s-ar fi pregatit sa plece la strand. Inca ametita de visul din care abia se trezise, Alina gandi cu voce tare:
- De ce naiba e atat de frig in camera? Caloriferele sunt fierbinti si soarele straluceste atat de tare....
Daca nu ar fi fost preocupata sa-si aduca aminte ce visase, ar fi realizat chiar atunci, pe loc, de ce ii era frig.
Si-a trecut mana prin par si s-a gandit ca trebuia neaparat sa se vopseasca din nou. Avusese o tentativa de a se face blonda, apoi renuntate la idee iar acum parul ei avea o culoare indecisa, ceva intre blond inchis si saten deschis.
S-a indreptat cu pasi mici si lenti catre baie si a dat drumul la apa calda. Mainile si fata i s-au mai incalzit putin dar ea continua sa tremure. Cand si-a ridicat privirea in oglinda a ramas surprinsa...o priveau niste ochi verzi-albastri mari si inocenti. Semanau mult cu ai ei, dar aveau in plus o licarire jucausa si erau veseli si parca pusi pe sotii.
Alina nu a stat sa-si bata capul prea tare cu naluca din oglinda. A pus aparitia pe seama durerii de cap care nu-i trecuse din ziua precedenta si pe gandul la vis, care tot nu-i dadea pace. A terminat cu rutina de dimineata, s-a imbracat la fel de incet cum se misca prin camera, si-a luat cheile si a iesit. In urma ei camera a ramas scaldata de soarele cu dinti din acea zi.
Nu avea nimic important de facut in ziua respectiva. Iesise sa priveasca oamenii, copacii desfrunziti, masinile care treceau. Isi luase liber de la birou cateva zile, pentru ca nu se simtea bine. I se parea ca nu-si mai gaseste locul, ar fi vrut sa plece dar nu stia unde. Colegii o plictiseau si o oboseau, munca pe care o depunea acolo nu era deloc solicitanta, iar ea ar fi avut nevoie de ceva nou si provocator. Crezuse ca cele cateva zile libere o vor ajuta sa-si puna gandurile in ordine, dar nu se putea concentra pe ceva anume. Din aceasta cauza iesea in fiecare zi din casa si se plimba ore in sir pe strazi. In aparenta observa cu mare atentie tot ce se intampla in jur, inregistra forfota strazii si puteai crede ca stie cu exactitate cate masini trecusera si ce culoare avea fiecare, cati oameni vazuse si in ce erau imbracati. In realitate privea in gol cu mintea aiurea.
Nu era mai frig decat in alte zile, cu toate astea Alina simtea ca tremura. A marit un pic pasul, crezand ca daca merge mai repede pana la urma se va incalzi.
La un moment dat, obosita si inghetata s-a oprit in fata unui magazin. Cauta o cafenea sa intre sa bea un ceai cald si sa se mai incalzeasca un pic. Privirea i-a fost atrasa de reflexia din geam. La fel de surprinsa si nedumerita ca mai devreme de naluca din oglinda, Alina a vazut ca din vitrina o priveau insistent aceeasi ochi inocenti. S-a uitat cu atentie si a observat ca apartineau unei fetite de vreo 7-8 anisori imbracata ciudat in haine de om mare...
- Sunt foarte suparata pe tine, auzi Alina vocea copilei, ne-am facut atatea planuri impreuna si tu le-ai lasat balta, sunt dezamagita.
- Dar cine esti? a intrebat Alina cu voce tare, in timp ce un trecator grabit a intors pentru o clipa capul inspre ea.
- Nici macar nu ma recunosti, nu pot sa cred, asa mult te-ai indepartat de mine?
- Imi pare foarte rau, incerc sa-mi dau seama de unde te stiu, dar nu reusesc, imi pari foarte cunoscuta. Imi cer scuze pentru ca te-am dezamagit, dar nu stiu cine esti si nici nu am habar ce am planificat sa facem. Plus ca diferenta de varsta e foarte mare, nici macar prietenii mei nu au copii, iar daca ar fi avut cu siguranta te-as fi recunoscut. Te rog, lamureste-ma.
In ochii senini s-a asternut o unda de tristete. Nu mai erau verzi-albastri, aveau culoarea marii inainte de furtuna.
Pe obrajii pustoaicei, lacrimile au inceput sa curga si Alina simti pe buze un gust sarat. Luminitele vesele si jucause aproape disparusera.
Alinuta la varsta de 7 ani, caci despre ea era vorba, nu se gandise ca va fi atat de greu, crezuse ca va fi recunoscuta imediat...dar se inselase...oare se intorsese prea tarziu?
- Voi incerca sa te lamuresc, sper din tot sufletul sa ma recunosti si sa redevenim prietene, dar pentru asta trebuie sa-ti aduci aminte de copilarie. Hai sa mergem inauntru, ai inghetat de tot si lumea deja te priveste cu insistenta pentru ca ai inceput sa vorbesti singura in fata unui geam.
Intr-adevar tot mai multe persoane intoarceau capul inspre ea, cativa barbati si cateva femei chiar se oprisera si se uitau in directia ei compatimitor.
Alina a intrat in magazin si a gasit un loc unde se vindea ceai. S-a asezat pe scaun si a inceput sa soarba din cana. Aburii ii gadilau narile. A inchis ochii si a inceput sa-si aminteasca.
A fost un copil vesel si fericit, iubit de parintii ei si rasftat, poate prea rasfatat. A copilarit si a crescut la curte, a batut mingea pe maidan la un loc cu baietii. A demontat si "montat" nu chiar la fel, tot ce i-a picat in mana, de la papusile ei, masinutele si trenuletele fratelui mai mare, ceasuri si alte maruntisuri, pana la aparatul de radio al parintilor. De televizor nu se atinsese, pentru ca era prea mare pentru ea si nu-l putuse misca din loc cu toate ca incercase de cateva ori. A alergat cu cainii pe strazi si s-a tavalit cu ei in iarba. S-a catarat in copaci si a furat cirese. In vacante a mers la bunici, la tara si a alergat toate orataniile din curte. A mers cu bunica ei sa duca vacile pe camp si a citit la umbra copacilor. A fost la scaldat in garla. La scoala a invatat bine, a avut intotdeauna note bune si a luat premiul intai pana in clasa a opta. A facut cazemate si s-a batut cu bulgari. A facut oameni de zapada si chiar s-a incaierat cu baietii mai mari cand acestia ii daramau capodoperele. A venit acasa uda din cap pana in picioare si plina de zapada de nenumarate ori si nu-i era frig niciodata....oare azi de ce ii era atat de frig? Prinsa de firul amintirilor Alina zambea si se simtea fericita. Oare cum de uitase toate astea?
Cand a iesit se lasase seara, soarele nu mai stralucea si un vant rece sufla mai s-o darame. Alina a privit din nou spre geam, si a gasit o Alinuta vesela...sufletul ei inghetat pana atunci se incalzize si prisese aripi, nu-i mai era frig.
- Acum te recunosc, esti tot eu cand eram copil. Te rog sa ma ierti ca te-am abandonat. Unde am gresit? a intrebat Alina.
- Ai devenit om mare, i-a raspuns Alinuta. Nu ne-au placut niciodata oamenii mari, sunt atat de tristi si preocupati tot timpul de griji mai mult sau mai putin importante.
Reflexia ei din copilarie a disparut, iar in ochii Alinei s-au aprins scantei vesele si puse pe sotii.
Cand incetam sa mai fim copii, incetam sa mai fim, mai gandi Alina si grabi pasul catre casa. Avea atat de multe de recuperat.
