Suflet de gheata

Imi simt sufletul ca pe un cub de gheata. Rece si stingher. Trist si singuratic.
Simt ca daca l-as lua in palma s-ar topi si l-as pierde pentru totdeauna.
In piept am ace, din ochi imi cresc turturi iar pe gene am fulgi de zapada.
Prin vene sangele incepe sa se solidifice.
Inima mea se chinuie sa impinga bucatile de gheata care sunt din ce in ce mai multe, dar nu mai are putere.
Cu fiecare rasuflare imi pierd si ultima farama de speranta.
Picioarele mi s-au transformat in sloiuri si nu ma mai asculta.
Imi duc mainile in dreptul pieptului, acolo unde candva, batea o inima calda si plina de viata.
Acum sunt doar spasmele neregulate ale unui motor gripat.
Oftez si ma invalui in ceata.
Pe obraji imi apar niste picaturi. Or fi lacrimi.

Este ultima zi de toamna. O zi frumoasa si insorita. Caduroasa chiar, pot spune.
A fost suficient o raza de soare pentru a ma dezgheta.
Ma topesc, la propriu. Ma evapor. Din sufletul meu a ramas doar un abur.

Noaptea

Azi, Noaptea s-a hotarat sa iasa la plimbare mai devreme.
Si-a prins in par luna, s-a fardat discret cu albastrul cerului senin, a folosit rujul de culoarea apusului, a imbracat o rochie neagra tivita cu miliarde de stele si a iesit.
Nedumerita, privea de jur imprejur si nu recunostea nimic. Toate locurile familiare prin care se plimbase de mii de ori ii erau acum straine.
Oamenii se uitau la ea rautacios si incruntat. Erau acei oameni care nu o iubeau si ea simtea asta in fiecare privire a lor.
Era speriata si dezorienata. Se intreba, la ce bun ca iese in fiecare seara? Nimeni nu o apreciaza, nimeni nu o place.
Ar fi mai bine sa renunte, oricum nimeni nu-i va duce lipsa. Toti o iubeau mai mult pe sora ei, Ziua cea frumoasa si blonda. Ea nu era decat oaia neagra a familiei, copilul taciturn si inchis in el, adolescenta rebela care nu s-a supus regulilor.
Intristata a grabit pasul spre un parc din apropiere. Acolo petrecuse multe clipe frumoase si spera sa-si regasesca linistea.
Aleile au intampinat-o pustii si Noaptea se simtea mai singura ca niciodata.
S-a asezat stinghera pe o banca si-a inchis ochii asteptand ceva. Nici ea nu stia ce, dar astepta.
Dupa o vreme a auzit pasi si a incercat sa deschida ochii, pleoapele cu gene lungi si negre s-au zbatut si s-au deschis cu greu.
Prin fata ei trecea cineva grabit, care nu i-a aruncat nici macar o privire. A inchis ochii la loc si a oftat.
Apoi a auzit din nou zgomotul unor pasi si voci soptite. A privit cu teama si a vazut un cuplu in varsta. Acestia au privit-o si chiar i-au zambit, dar au trecut mai departe.
Increzatoare s-a uitat in jur si a zarit cateva perechi de indragostiti care se tineau de brat.
Vorbeau tare si erau fericiti. Ii facea bine sa-i admire. Isi umplea sufletul cu bucuria lor.
Cand au ajuns in dreptul ei una din perechi s-a oprit si s-a asezat pe banca langa ea.
Noaptea ar fi vrut sa ramana si ea acolo sa simta dragostea alaturi de ei, dar se simtea in plus.
A incercat sa se ridice, dar indragostitii au oprit-o si au rugat-o sa mai ramana.
I-au povestit ca ei o asteptau zilnic sa vina si ca se bucurau de fiecare data cand o vedeau, ca la fel ca ei, toti indragostitii o iubeau.
Noaptea se simtea implinita.

Peste tot se lasase intunericul. Noaptea era linistita.

Lamai si Lacrimi

Atunci cand viata iti ofera numai lamai, se spune ca cel mai bine ar fi sa faci o limonada. 

Atunci cand ai nevoie de un umar pe care sa plangi si cineva ti-l ofera, nu ezita, foloseste-l! Cine stie cand te vei mai intalni cu ocazia asta. De cele mai multe ori o strangere in brate si o portie buna de plans e tot ce iti trebuie ca sa te ridici, sa te scuturi si sa poti merge mai departe.

Lacrimile sunt cel mai bun medicament pentru suflet. O data ce le-ai dat drumul la vale, curata tot si spala sangele inchegat din ranile adanci, care nu se cicatrizeza. Dezinfecteaza si purifica.

Mi-ar placea sa fiu o lacrima sa ofer alinare.

Azi, desi nu a plouat, le-am lasat sa curga...si mi-am promis ca din toate lamaile pe care le-am primit in ultima vreme sa fac cea mai gustoasa limonada.

Efemer

Eu nu sunt decat o frunza,

Pierduta pe carari.

Pe care  vantul noptii o duce'n alte zari.

Dar ce-ar putea sa-nsemne

O frunza mai putin,

Cand tot pamantul este 

De-atatea frunze plin?

Mi-as dori sa aflu cine a scris aceste versuri. 

Le-am gasit scrise intr-un caiet de-al mamei mele, dar fara autor. 

Intotdeauna m-am identificat cu aceasta poezie.

Eu si noaptea.

In linistea noptii imi ascult gandurile. Aud fosnet de frunze, fasaitul rotilor pe asfalt, zgomotul motoarelor turate, scrasnetul franelor, pasii unui trecator grabit, mieunatul unui motan urmat de latratul unui caine.

Toate acestea sunt zgomotele noptii. Dar oare gandurile mele unde au disparut?
In minte imi vine imaginea unei carti postale agatate in coltul oglinzii. Era vara in vederea respectiva si soare.
Imi lipseste vara. A trecut asa de repede ca nu am avut timp s-o iubesc si s-o asmiliez cu toata fiinta mea sa-mi tina de cald pana la primavara.
As vrea sa fie o vara vesnica cu miresmele si florile primaverii, cu culorile si aromele toamnei, iar din cand in cand sa ploua cu fulgi mari si grasi de zapada ca in luna mai cand se scutura florile copacilor.
Mi-au inghetat si mainile si picioarele pentru ca am lasat geamul deschis, dar gandul meu a ramas agatat de o raza de soare.
Noapte buna vara! Sper sa ne regasim la anul.

Frunza

Soarele stie ca-l iubesc. Imi zambeste cu gura pana la urechi.
Si-a intins bratele si m-a invaluit intr-o imbratisare calda. Imi saruta obrajii si eu ma imbujorez de placere.
Imi mangaie parul si in lumina lui acesta capata reflexe dementiale. Cum as putea sa nu iubesc soarele?
Pana si ochii imi stralucesc cand il vad. In suflet mi-e bine si liniste, creierul meu a adormit.
Cu cat il privesc mai mult si il las sa ma mangaie cu atat imi schimb culoarea. Pielea mea alba prinde o nuanta rosiatica, aramie, apoi maronie ca a frunzelor toamna. Ochii mi se micsoreaza si privesc printre gene. De jur imprejur totul straluceste si are culori pastel.
Si ma simt usoara ca o frunza. Am devenit o frunza. Transformarea e completa si ireversibila.
Acum inteleg de ce imi placea sa ma joc cu frunzele toamna. Hei suratelor, pritenelor, bine v-am regasit! Ma primiti intre voi?
Vreau sa ma invatati ce trebuie sa fac, ca sa nu devin frunza neagra a familiei. Stiu ca fac parte dintre voi de foarte putina vreme, dar v-am admirat intotdeauna.
Funzele ma privesc nedumerite si se pare ca nu ma inteleg. Cred ca am capatat doar aspectul lor nu si graiul.
Cu toate astea s-au adunat gramada in jurul meu si fosnesc usor, parca imi transmit undele lor pozitive. E minunat sa fii frunza.
O pala de vant aparuta de nicaieri ne-a luat cu ea la plimbare.
Impreuna am plecat sa vestim oamenii ca toamna e pe sfarsite.

Fresh Start

Da! Am nevoie de un inceput nou si proaspat. Sa iau totul de la zero cu forte noi si plina de incredere. Oare stie cineva reteta ideala pentru fresh de inceput?

Asa ca in melodia asta?