Goodbye 2012!

Am tot incercat sa scriu ceva istet pentru sfarstiul anului.
Sa scriu cat de multe am invatat, cat de mult am realizat.
Sa fac rezumatul anului care tocmai se termina, sa-mi iau angajamente noi pentru anul ce va sa vina in scurt timp.
Cu toate astea cuvintele par de prisos, ce trebuie sa se intample se va intampla, indiferent daca o gandesc si analizez eu dinainte.

Nu pot sa sper decat ca imi voi invata lectiile la timpul lor si voi merge mai departe, fare resenimente, fara prejudecati, fara pareri de rau si regrete.

Se pare ca mi-am terminat portia de cuvinte pe anul acesta.
Mai am de scris doar "keep going" sau altfel spus "Zoe fii barbata!"

Ps  Nu regret nimic!

click pe link

Craciun Fericit!

 

Gata! Am impodobit bradutul, fie el si virtual. Mos Craciun poate sa vina. Chiar daca nu o sa-mi poate aduce ce mi-am dorit, eu tot il astept. Chiar daca deja una din dorintele puse cand am vazut stelele cazatoare nu se va indeplini, aleg sa cred in Mos Craciun. Anul asta astept cadourile sub bradul de pe monitor.

Transformare

Stiu ca nu mai sunt cea care am fost acum 7 luni de zile. Ma uit in urma si abia ma recunosc.
Nu regret transformarea care s-a produs. Din contra, incerc s-o inteleg, s-o constientizez si sa o duc pana la capat.
Nu sunt genul care sa renunte cand si-a pus ceva in cap.
Poate ma mai poticnesc pe traseu, dar de renuntat nu renunt atunci cand simt ca am ceva de invatat din asta.
Regret faptul ca am stat pe loc pana acum. Ca m-am ascuns ca strutul cu capul in nisip si nu am vrut sa merg mai departe. Recunosc, am vrut sa adopt aceasi tactica, dar in loc de nisip am gasit doar asfalt.
Realizez ca nu mai pot ramane pe loc, ca drumul pe care am pornit e in ascensiune si ca panta e foarte abrupta, ca pot oricand aluneca. Cu toate astea stiu ca inapoi nu ma mai pot intoarce, chiar daca pare mai simplu, mai confortabil, mai usor de suportat. Chiar daca sentimentele mele sunt contradictorii si uneori am impresia ca nu sunt pe drumul cel bun. Chiar daca cea care am fost inca se agata de mine cea care sunt si ma impiedica sa devin ceea ce trebuie.
Nu pot decat sa sper ca voi fi in stare sa urmez acest drum pana la capat.
Asemenea fluturelui mai am de urmat cativa pasi.

Reflexie

Alina s-a trezit intr-o dimineata insorita dar friguroasa de iarna. Daca nu ar fi avut nasul inghetat deasupra paturii, uitandu-se pe geam ar fi crezut ca e o zi de vara si probabil s-ar fi pregatit sa plece la strand. Inca ametita de visul din care abia se trezise, Alina gandi cu voce tare:
- De ce naiba e atat de frig in camera? Caloriferele sunt fierbinti si soarele straluceste atat de tare....
Daca nu ar fi fost preocupata sa-si aduca aminte ce visase, ar fi realizat chiar atunci, pe loc, de ce ii era frig.
Si-a trecut mana prin par si s-a gandit ca trebuia neaparat sa se vopseasca din nou. Avusese o tentativa de a se face blonda, apoi renuntate la idee iar acum parul ei avea o culoare indecisa, ceva intre blond inchis si saten deschis.
S-a indreptat cu pasi mici si lenti catre baie si a dat drumul la apa calda. Mainile si fata i s-au mai incalzit putin dar ea continua sa tremure. Cand si-a ridicat privirea in oglinda a ramas surprinsa...o priveau niste ochi verzi-albastri mari si inocenti. Semanau mult cu ai ei, dar aveau in plus o licarire jucausa si erau veseli si parca pusi pe sotii.
Alina nu a stat sa-si bata capul prea tare cu naluca din oglinda. A pus aparitia pe seama durerii de cap care nu-i trecuse din ziua precedenta si pe gandul la vis, care tot nu-i dadea pace. A terminat cu rutina de dimineata, s-a imbracat la fel de incet cum se misca prin camera, si-a luat cheile si a iesit. In urma ei camera a ramas scaldata de soarele cu dinti din acea zi.
Nu avea nimic important de facut in ziua respectiva. Iesise sa priveasca oamenii, copacii desfrunziti, masinile care treceau. Isi luase liber de la birou cateva zile, pentru ca nu se simtea bine. I se parea ca nu-si mai gaseste locul, ar fi vrut sa plece dar nu stia unde. Colegii o plictiseau si o oboseau, munca pe care o depunea acolo nu era deloc solicitanta, iar ea ar fi avut nevoie de ceva nou si provocator. Crezuse ca cele cateva zile libere o vor ajuta sa-si puna gandurile in ordine, dar nu se putea concentra pe ceva anume. Din aceasta cauza iesea in fiecare zi din casa si se plimba ore in sir pe strazi. In aparenta observa cu mare atentie tot ce se intampla in jur, inregistra forfota strazii si puteai crede ca stie cu exactitate cate masini trecusera si ce culoare avea fiecare, cati oameni vazuse si in ce erau imbracati. In realitate privea in gol cu mintea aiurea.
Nu era mai frig decat in alte zile, cu toate astea Alina simtea ca tremura. A marit un pic pasul, crezand ca daca merge mai repede pana la urma se va incalzi.
La un moment dat, obosita si inghetata s-a oprit in fata unui magazin. Cauta o cafenea sa intre sa bea un ceai cald si sa se mai incalzeasca un pic. Privirea i-a fost atrasa de reflexia din geam. La fel de surprinsa si nedumerita ca mai devreme de naluca din oglinda, Alina a vazut ca din vitrina o priveau insistent aceeasi ochi inocenti. S-a uitat cu atentie si a observat ca apartineau unei fetite de vreo 7-8 anisori imbracata ciudat in haine de om mare...
- Sunt foarte suparata pe tine, auzi Alina vocea copilei, ne-am facut atatea planuri impreuna si tu le-ai lasat balta, sunt dezamagita.
- Dar cine esti? a intrebat Alina cu voce tare, in timp ce un trecator grabit a intors pentru o clipa capul inspre ea.
- Nici macar nu ma recunosti, nu pot sa cred, asa mult te-ai indepartat de mine?
- Imi pare foarte rau, incerc sa-mi dau seama de unde te stiu, dar nu reusesc, imi pari foarte cunoscuta. Imi cer scuze pentru ca te-am dezamagit, dar nu stiu cine esti si nici nu am habar ce am planificat sa facem. Plus ca diferenta de varsta e foarte mare, nici macar prietenii mei nu au copii, iar daca ar fi avut cu siguranta te-as fi recunoscut. Te rog, lamureste-ma.
In ochii senini s-a asternut o unda de tristete. Nu mai erau verzi-albastri, aveau culoarea marii inainte de furtuna.
Pe obrajii pustoaicei, lacrimile au inceput sa curga si Alina simti pe buze un gust sarat. Luminitele vesele si jucause aproape disparusera.
Alinuta la varsta de 7 ani, caci despre ea era vorba, nu se gandise ca va fi atat de greu, crezuse ca va fi recunoscuta imediat...dar se inselase...oare se intorsese prea tarziu?
- Voi incerca sa te lamuresc, sper din tot sufletul sa ma recunosti si sa redevenim prietene, dar pentru asta trebuie sa-ti aduci aminte de copilarie. Hai sa mergem inauntru, ai inghetat de tot si lumea deja te priveste cu insistenta pentru ca ai inceput sa vorbesti singura in fata unui geam.
Intr-adevar tot mai multe persoane intoarceau capul inspre ea, cativa barbati si cateva femei chiar se oprisera si se uitau in directia ei compatimitor.
Alina a intrat in magazin si a gasit un loc unde se vindea ceai. S-a asezat pe scaun si a inceput sa soarba din cana. Aburii ii gadilau narile. A inchis ochii si a inceput sa-si aminteasca.
A fost un copil vesel si fericit, iubit de parintii ei si rasftat, poate prea rasfatat. A copilarit si a crescut la curte, a batut mingea pe maidan la un loc cu baietii. A demontat si "montat" nu chiar la fel, tot ce i-a picat in mana, de la papusile ei, masinutele si trenuletele fratelui mai mare, ceasuri si alte maruntisuri, pana la aparatul de radio al parintilor. De televizor nu se atinsese, pentru ca era prea mare pentru ea si nu-l putuse misca din loc cu toate ca incercase de cateva ori. A alergat cu cainii pe strazi si s-a tavalit cu ei in iarba. S-a catarat in copaci si a furat cirese. In vacante a mers la bunici, la tara si a alergat toate orataniile din curte. A mers cu bunica ei sa duca vacile pe camp si a citit la umbra copacilor. A fost la scaldat in garla. La scoala a invatat bine, a avut intotdeauna note bune si a luat premiul intai pana in clasa a opta. A facut cazemate si s-a batut cu bulgari. A facut oameni de zapada si chiar s-a incaierat cu baietii mai mari cand acestia ii daramau capodoperele. A venit acasa uda din cap pana in picioare si plina de zapada de nenumarate ori si nu-i era frig niciodata....oare azi de ce ii era atat de frig? Prinsa de firul amintirilor Alina zambea si se simtea fericita. Oare cum de uitase toate astea?
Cand a iesit se lasase seara, soarele nu mai stralucea si un vant rece sufla mai s-o darame. Alina a privit din nou spre geam, si a gasit o Alinuta vesela...sufletul ei inghetat pana atunci se incalzize si prisese aripi, nu-i mai era frig.
- Acum te recunosc, esti tot eu cand eram copil. Te rog sa ma ierti ca te-am abandonat. Unde am gresit? a intrebat Alina.
- Ai devenit om mare, i-a raspuns Alinuta. Nu ne-au placut niciodata oamenii mari, sunt atat de tristi si preocupati tot timpul de griji mai mult sau mai putin importante.
Reflexia ei din copilarie a disparut, iar in ochii Alinei s-au aprins scantei vesele si puse pe sotii.
Cand incetam sa mai fim copii, incetam sa mai fim, mai gandi Alina si grabi pasul catre casa. Avea atat de multe de recuperat.

2 ani

Odihneste-te in pace!

Meteor shower

Cu cateva nopti in urma la ora 1, la -10 grade, stateam cocotata pe geam sa vad stele cazatoare.
Bilantul dupa o ora (in reprize) de rezistat eroic in ger si in pozitia nefireasca pe care o adoptasem, 5 stele si o steluta, in total 6 dorinte care abia astept sa mi se indeplineasca.
Trebuie sa recunosc ca nu am mai vazut stele cazatoare pana la varsta asta, sau daca am mai vazut nu-mi aduc aminte.
Cand am vazut-o pe prima am inceput sa rad ca un copil si pret de cateva minute am fost convinsa ca dorinta mea se va implini.
Apoi din pacate, creierul a procesat ce varsta am si am redevenit un om matur.
Cu toate astea m-am lasat in voia bucuriei la fiecare din cele 6 cate am vazut.
Imaginea si sentimentele traite au meritat tot efortul.
Chiar daca nu a durat foarte mult, am redescoperit cum e sa fii copil.
Sa te bucuri pur si simplu si sa crezi din tot sufletul ca atunci cand vezi o stea cazatoare si-ti pui o dorinta, cu siguranta se va implini.
In adancul sufletului sunt copil. Trebuie doar sa-l las sa ajunga la suprafata mai des.
Sa lasam copilul din noi sa mai creada in stele cazatoare!

Fulgi de zapada

Zburau in jurul becului la fel de bezmetici ca si bondarii cand ies la roit, sau ca niste fluturi albi abia iesiti din crisalide. Miliarde si miliarde de bondari si de fluturi intr-un dans al fulgilor de zapada.

Uneori coboara lin si fara peripetii. Plutesc usor si gratios pana peste noi. Cateodata se trasforma in picaturi de ploaie, atunci cand sunt tristi, din cauze doar de ei stiute. Curg precum lacrimile ingerilor si spala murdaria din sufletele noastre. Alteori trebuie sa se razboiasca cu vantul, care ii zburataceste in toate directiile alcatuind impreuna o simfonie  incantatoare si un peisaj care iti taie rasuflarea. Ai putea crede chiar ca acesta le este un dusman de moarte care tine cu tot dinadinsul sa-i indeparteze de menirea lor si sa-i intoarca din drum, dar nu se dau batuti. Se zbat, se impotrivesc iar in final micutii sunt victoriosi si calatoria lor se sfarseste. Reusesc sa acopere nebunia, pacatele si relele care ne inconjoara. Viata lor e scurta dar plina de aventura. Drumul lor a fost lung si obositor. Au vazut multe, au auzit multe. Acum e timpul sa se odihneasca, sa se cuibareasca unul in celalat si sa rasufle usurati. Au ajuns.Cand se aduna cu totii in stratul de zapada ca o patura purificatoare de un alb imaculat, parca ar deveni un singur organism impartasindu-si din experienta acumulata in zbor. Daruiesc neconditioant bucuria iernii si viseaza ca vor sfarsi intr-un om de zapada sau intr-un bulgare aruncat printe chiote si rasete de copii fericiti. Chiar daca sunt reci, incalzesc inimile tuturor celor care indraznesc sa se joace cu ei. 

Ii privesc. Ii iubesc si ii respect. Sunt atat de temerari cat nu voi fi eu in 5 vieti de acum incolo. Se avanta de sus, din cer unde e liniste, pace si frumos. Nu stiu ce-i asteapta si nici macar nu conteaza. Nu se gandesc unde vor ajunge sau ce se va intampla cu ei.

Intotdeauna m-a fascinat forma fulgilor de nea, mici cristale inghetate, fiecare cu alta forma, alt desen foarte putin asemanator cu cel de langa el, aproape unic. Chiar si acum desi nu mai sunt copil...cand ninge si mi se aseaza pe haine ma uit la ei si ii admir pana dispar si sper ca s-au topit fericiti ca si-au indeplinit scopul. Au adus pe fata unei persoane un zambet.

Cand unii dintre ei sunt mai grasanati ma gandesc ca ingerii tocmai au incins o batalie cu pernele in rai sau ca Doamne-Doamne isi primeneste casa si scutura asternuturile.

Ninsoarea imi ofera o stare de bine, imi umple sufletul si ma face sa privesc la fel ca un copil care are impresia ca daca deschizi ochii mai mari vei putea cuprinde cu privirea mai multa frumuseste. Se citeste uimire pe chipul meu, dorinta de zbenguiala si de intoarcere in copilarie.

Inchid ochii si as vrea sa zbor alaturi de ei in dansul acela bezmetic in jurul becului, as vrea sa ma razboiesc cu vantul si sa ies invingatoare. Sa ma arunc in neant si sa nu-mi pese unde sau cand voi ateriza. Sa aduc frumusete pe pamant, chiote de veselie in glasul prichindeilor, bucurie pe fetele obosite ale oamenilor.

Pe pleoapele mele inchise s-a agatat un fulg de zapada. Ma priveste curios, vesel si trist in acelasi timp. E curios pentru ca sunt prima fiinta pe care o intalneste si ma cerceteaza cu atentie in cele cateva secunde care au mai ramas. E vesel pentru ca pe chipul meu apare un zambet. E trist pentru ca nu mai are timp sa le povesteasca semenilor lui despre mine.Chiar inainte de a se topi si a se transforma intr-o minunata bobita cristalina de apa apuc sa-i promit ca voi spune mai departe povestea lor, povestea fulgilor de nea.Iubiti-i si bucurati-va alaturi de ei!

Loialitate sau nebunie?

De ceva vreme ma sacaie expresia impreuna la bine si la rau.
Oare cat de departe poti merge tinand cont de aceasta expresie?
In ziua de azi nu prea mai exista loialitate la oameni. Poate doar la magazinele care au sistemul de puncte de loialitate si asta pentru ca atunci cand strangi un anumit numar de puncte te astepti sa primesti ceva in schimb.
Dar in realitate, in viata de zi cu zi, nu mai stim sa fim loiali. Poate doar daca ne iese si noua ceva in schimb. Dar uneori nici chiar atunci. Preferam sa ne injunghiem pe la spate cand e lumea mai draga sau la comanda celui care da mai mult.
Cu toti ne plangem ca la un moment dat un prieten, o prietena ne-a inselat asteptarile, dar pusi in aceeasi situatie am ales sa dam bir cu fugitii urmand proverbul "mai aproape mi-e pielea decat camasa".
Oare pana unde poti sta alaturi de cineva, cand majoritatea iti spune ca ar fi cazul s-o iei pe drumul tau?
Unde se termina loialitatea si incepe nebunia?

Ploua

Suflet de gheata

Imi simt sufletul ca pe un cub de gheata. Rece si stingher. Trist si singuratic.
Simt ca daca l-as lua in palma s-ar topi si l-as pierde pentru totdeauna.
In piept am ace, din ochi imi cresc turturi iar pe gene am fulgi de zapada.
Prin vene sangele incepe sa se solidifice.
Inima mea se chinuie sa impinga bucatile de gheata care sunt din ce in ce mai multe, dar nu mai are putere.
Cu fiecare rasuflare imi pierd si ultima farama de speranta.
Picioarele mi s-au transformat in sloiuri si nu ma mai asculta.
Imi duc mainile in dreptul pieptului, acolo unde candva, batea o inima calda si plina de viata.
Acum sunt doar spasmele neregulate ale unui motor gripat.
Oftez si ma invalui in ceata.
Pe obraji imi apar niste picaturi. Or fi lacrimi.

Este ultima zi de toamna. O zi frumoasa si insorita. Caduroasa chiar, pot spune.
A fost suficient o raza de soare pentru a ma dezgheta.
Ma topesc, la propriu. Ma evapor. Din sufletul meu a ramas doar un abur.

Noaptea

Azi, Noaptea s-a hotarat sa iasa la plimbare mai devreme.
Si-a prins in par luna, s-a fardat discret cu albastrul cerului senin, a folosit rujul de culoarea apusului, a imbracat o rochie neagra tivita cu miliarde de stele si a iesit.
Nedumerita, privea de jur imprejur si nu recunostea nimic. Toate locurile familiare prin care se plimbase de mii de ori ii erau acum straine.
Oamenii se uitau la ea rautacios si incruntat. Erau acei oameni care nu o iubeau si ea simtea asta in fiecare privire a lor.
Era speriata si dezorienata. Se intreba, la ce bun ca iese in fiecare seara? Nimeni nu o apreciaza, nimeni nu o place.
Ar fi mai bine sa renunte, oricum nimeni nu-i va duce lipsa. Toti o iubeau mai mult pe sora ei, Ziua cea frumoasa si blonda. Ea nu era decat oaia neagra a familiei, copilul taciturn si inchis in el, adolescenta rebela care nu s-a supus regulilor.
Intristata a grabit pasul spre un parc din apropiere. Acolo petrecuse multe clipe frumoase si spera sa-si regasesca linistea.
Aleile au intampinat-o pustii si Noaptea se simtea mai singura ca niciodata.
S-a asezat stinghera pe o banca si-a inchis ochii asteptand ceva. Nici ea nu stia ce, dar astepta.
Dupa o vreme a auzit pasi si a incercat sa deschida ochii, pleoapele cu gene lungi si negre s-au zbatut si s-au deschis cu greu.
Prin fata ei trecea cineva grabit, care nu i-a aruncat nici macar o privire. A inchis ochii la loc si a oftat.
Apoi a auzit din nou zgomotul unor pasi si voci soptite. A privit cu teama si a vazut un cuplu in varsta. Acestia au privit-o si chiar i-au zambit, dar au trecut mai departe.
Increzatoare s-a uitat in jur si a zarit cateva perechi de indragostiti care se tineau de brat.
Vorbeau tare si erau fericiti. Ii facea bine sa-i admire. Isi umplea sufletul cu bucuria lor.
Cand au ajuns in dreptul ei una din perechi s-a oprit si s-a asezat pe banca langa ea.
Noaptea ar fi vrut sa ramana si ea acolo sa simta dragostea alaturi de ei, dar se simtea in plus.
A incercat sa se ridice, dar indragostitii au oprit-o si au rugat-o sa mai ramana.
I-au povestit ca ei o asteptau zilnic sa vina si ca se bucurau de fiecare data cand o vedeau, ca la fel ca ei, toti indragostitii o iubeau.
Noaptea se simtea implinita.

Peste tot se lasase intunericul. Noaptea era linistita.

Lamai si Lacrimi

Atunci cand viata iti ofera numai lamai, se spune ca cel mai bine ar fi sa faci o limonada. 

Atunci cand ai nevoie de un umar pe care sa plangi si cineva ti-l ofera, nu ezita, foloseste-l! Cine stie cand te vei mai intalni cu ocazia asta. De cele mai multe ori o strangere in brate si o portie buna de plans e tot ce iti trebuie ca sa te ridici, sa te scuturi si sa poti merge mai departe.

Lacrimile sunt cel mai bun medicament pentru suflet. O data ce le-ai dat drumul la vale, curata tot si spala sangele inchegat din ranile adanci, care nu se cicatrizeza. Dezinfecteaza si purifica.

Mi-ar placea sa fiu o lacrima sa ofer alinare.

Azi, desi nu a plouat, le-am lasat sa curga...si mi-am promis ca din toate lamaile pe care le-am primit in ultima vreme sa fac cea mai gustoasa limonada.

Efemer

Eu nu sunt decat o frunza,

Pierduta pe carari.

Pe care  vantul noptii o duce'n alte zari.

Dar ce-ar putea sa-nsemne

O frunza mai putin,

Cand tot pamantul este 

De-atatea frunze plin?

Mi-as dori sa aflu cine a scris aceste versuri. 

Le-am gasit scrise intr-un caiet de-al mamei mele, dar fara autor. 

Intotdeauna m-am identificat cu aceasta poezie.

Eu si noaptea.

In linistea noptii imi ascult gandurile. Aud fosnet de frunze, fasaitul rotilor pe asfalt, zgomotul motoarelor turate, scrasnetul franelor, pasii unui trecator grabit, mieunatul unui motan urmat de latratul unui caine.

Toate acestea sunt zgomotele noptii. Dar oare gandurile mele unde au disparut?
In minte imi vine imaginea unei carti postale agatate in coltul oglinzii. Era vara in vederea respectiva si soare.
Imi lipseste vara. A trecut asa de repede ca nu am avut timp s-o iubesc si s-o asmiliez cu toata fiinta mea sa-mi tina de cald pana la primavara.
As vrea sa fie o vara vesnica cu miresmele si florile primaverii, cu culorile si aromele toamnei, iar din cand in cand sa ploua cu fulgi mari si grasi de zapada ca in luna mai cand se scutura florile copacilor.
Mi-au inghetat si mainile si picioarele pentru ca am lasat geamul deschis, dar gandul meu a ramas agatat de o raza de soare.
Noapte buna vara! Sper sa ne regasim la anul.

Frunza

Soarele stie ca-l iubesc. Imi zambeste cu gura pana la urechi.
Si-a intins bratele si m-a invaluit intr-o imbratisare calda. Imi saruta obrajii si eu ma imbujorez de placere.
Imi mangaie parul si in lumina lui acesta capata reflexe dementiale. Cum as putea sa nu iubesc soarele?
Pana si ochii imi stralucesc cand il vad. In suflet mi-e bine si liniste, creierul meu a adormit.
Cu cat il privesc mai mult si il las sa ma mangaie cu atat imi schimb culoarea. Pielea mea alba prinde o nuanta rosiatica, aramie, apoi maronie ca a frunzelor toamna. Ochii mi se micsoreaza si privesc printre gene. De jur imprejur totul straluceste si are culori pastel.
Si ma simt usoara ca o frunza. Am devenit o frunza. Transformarea e completa si ireversibila.
Acum inteleg de ce imi placea sa ma joc cu frunzele toamna. Hei suratelor, pritenelor, bine v-am regasit! Ma primiti intre voi?
Vreau sa ma invatati ce trebuie sa fac, ca sa nu devin frunza neagra a familiei. Stiu ca fac parte dintre voi de foarte putina vreme, dar v-am admirat intotdeauna.
Funzele ma privesc nedumerite si se pare ca nu ma inteleg. Cred ca am capatat doar aspectul lor nu si graiul.
Cu toate astea s-au adunat gramada in jurul meu si fosnesc usor, parca imi transmit undele lor pozitive. E minunat sa fii frunza.
O pala de vant aparuta de nicaieri ne-a luat cu ea la plimbare.
Impreuna am plecat sa vestim oamenii ca toamna e pe sfarsite.

Fresh Start

Da! Am nevoie de un inceput nou si proaspat. Sa iau totul de la zero cu forte noi si plina de incredere. Oare stie cineva reteta ideala pentru fresh de inceput?

Asa ca in melodia asta?

Curgere si apa

Cei născuti în zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 - Tipologia A1 – Curgere şi apa -
Dintre toate tipologiile, oamenii A1 sunt cei care au viziunea cea mai caldă şi mai frumoasă asupra iubirii. Pentru ei înşişi, întregul lor destin se rezumă la “a iubi”, iar dacă nu reuşesc acest lucru se simt nefericiţi, neîmpliniţi, trăind cu sentimentul că nu şi-au atins menirea în viaţă. Se indrăgostesc de multe ori în viaţă, cu prea multă uşurinţă am putea spune, de fiecare dată ca şi cand ar fi prima si ultima oară, însă dezvolta relaţii sentimentale de o natură neobişnuită, adesea furtunoase şi intense. Au o natură prietenoasă şi adoră să trăiască în mijlocul celorlalţi, înconjurati de viaţă, de tumult, de agitaţie şi de complicatii. Sunt precum apa… dinamici, plini de viaţă, agili, se strecoară prin stanci şi oameni şi în ciuda obstacolelor reuşesc cumva să iasă la suprafaţă. Chiar dacă nu realizează, au capacitatea de a-i modela pe ceilalţi, contribuind la evoluţia lor interioară. Sunt însă şi schimbători, iar uneori, în ciuda unor calităţi remarcabile, prea umili, modeşti şi sensibili la gesturile şi cuvintele celor din jur.
.........................................

La multi ani copii!

Plouă, dar eu iubesc ploaia pentru că-mi ascunde lacrimile. Atunci cand plouă pot merge pe stradă plangand şi nimeni nu-şi va da seama de asta.
Picăturile de ploaie si lacrimile mi se împletesc pe obraji şi-mi curată in acelaşi timp şi sufletul şi corpul.

Plictiseala...

M-am plictisit deja de ceva vreme...
Oare ce faci cand eşti atat de plictisit? Cand nimic nu ti se mai pare amuzant?
Uneori cand mă întreabă lumea ce mai fac, mă gandesc să răspund în loc de bine, plictisită....

Piatra Neamt

Am fost şi ne-am şi întors...
Impresii? Oraş frumos, cochet, curat. Oameni...ca peste tot...

Cerc vicios

Mă întreb cat o sa mai dureze să ies din cercul vicios în care mă aflu....

"După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani"...am reuşit să facem rost de-o maşină. Aveam nevoie de ea să o ducem pe bunica lui Andrei la Piatra Neamţ să-şi vadă sora pe care nu a mai văzut-o de 10 ani....

Atat durează cand vrei sa faci un bine cuiva şi depinzi de altcineva....

Jurnal?

Mi se pare ciudat să scriu un jurnal ştiind că la un moment dat e posibil sa-l citească cineva. În afară de asta nu am mai ţinut de muuuult un jurnal şi chiar mi-am ţinut gandurile departe de toţi, inclusiv de mine. De aceea încă nu am făcut cunoscut nimănui faptul că am început să scriu aici. Poate nu o voi face niciodată....

Nu am habar...

Nu-mi amintesc ce trebuie să fac... Viaţa are nişte înţelesuri noi pentru mine, iar în toată nebunia în care mă aflu, timpul stă pe loc.
Sunt 31 de grade (căldură mare mon cher). Totul se topeşte în jurul meu, inclusiv eu. Mă scurg si sper să ajung întru-un loc unde să ştiu ce trebuie să fac.

1 Mai muncitoresc

1 Mai
prima zi de blog, primul post...ce ciudat!
Dintr-o pornire încă neînţeleasă pe deplin, am început acest blog. Sunt curioasă dacă această idee se va dezvolta pe mai departe.