Zburau in jurul becului la fel de bezmetici ca si bondarii cand ies la roit, sau ca niste fluturi albi abia iesiti din crisalide. Miliarde si miliarde de bondari si de fluturi intr-un dans al fulgilor de zapada.
Uneori coboara lin si fara peripetii. Plutesc usor si gratios pana peste noi. Cateodata se trasforma in picaturi de ploaie, atunci cand sunt tristi, din cauze doar de ei stiute. Curg precum lacrimile ingerilor si spala murdaria din sufletele noastre. Alteori trebuie sa se razboiasca cu vantul, care ii zburataceste in toate directiile alcatuind impreuna o simfonie incantatoare si un peisaj care iti taie rasuflarea. Ai putea crede chiar ca acesta le este un dusman de moarte care tine cu tot dinadinsul sa-i indeparteze de menirea lor si sa-i intoarca din drum, dar nu se dau batuti. Se zbat, se impotrivesc iar in final micutii sunt victoriosi si calatoria lor se sfarseste. Reusesc sa acopere nebunia, pacatele si relele care ne inconjoara. Viata lor e scurta dar plina de aventura. Drumul lor a fost lung si obositor. Au vazut multe, au auzit multe. Acum e timpul sa se odihneasca, sa se cuibareasca unul in celalat si sa rasufle usurati. Au ajuns.Cand se aduna cu totii in stratul de zapada ca o patura purificatoare de un alb imaculat, parca ar deveni un singur organism impartasindu-si din experienta acumulata in zbor. Daruiesc neconditioant bucuria iernii si viseaza ca vor sfarsi intr-un om de zapada sau intr-un bulgare aruncat printe chiote si rasete de copii fericiti. Chiar daca sunt reci, incalzesc inimile tuturor celor care indraznesc sa se joace cu ei.
Ii privesc. Ii iubesc si ii respect. Sunt atat de temerari cat nu voi fi eu in 5 vieti de acum incolo. Se avanta de sus, din cer unde e liniste, pace si frumos. Nu stiu ce-i asteapta si nici macar nu conteaza. Nu se gandesc unde vor ajunge sau ce se va intampla cu ei.
Intotdeauna m-a fascinat forma fulgilor de nea, mici cristale inghetate, fiecare cu alta forma, alt desen foarte putin asemanator cu cel de langa el, aproape unic. Chiar si acum desi nu mai sunt copil...cand ninge si mi se aseaza pe haine ma uit la ei si ii admir pana dispar si sper ca s-au topit fericiti ca si-au indeplinit scopul. Au adus pe fata unei persoane un zambet.
Cand unii dintre ei sunt mai grasanati ma gandesc ca ingerii tocmai au incins o batalie cu pernele in rai sau ca Doamne-Doamne isi primeneste casa si scutura asternuturile.
Ninsoarea imi ofera o stare de bine, imi umple sufletul si ma face sa privesc la fel ca un copil care are impresia ca daca deschizi ochii mai mari vei putea cuprinde cu privirea mai multa frumuseste. Se citeste uimire pe chipul meu, dorinta de zbenguiala si de intoarcere in copilarie.
Inchid ochii si as vrea sa zbor alaturi de ei in dansul acela bezmetic in jurul becului, as vrea sa ma razboiesc cu vantul si sa ies invingatoare. Sa ma arunc in neant si sa nu-mi pese unde sau cand voi ateriza. Sa aduc frumusete pe pamant, chiote de veselie in glasul prichindeilor, bucurie pe fetele obosite ale oamenilor.
Pe pleoapele mele inchise s-a agatat un fulg de zapada. Ma priveste curios, vesel si trist in acelasi timp. E curios pentru ca sunt prima fiinta pe care o intalneste si ma cerceteaza cu atentie in cele cateva secunde care au mai ramas. E vesel pentru ca pe chipul meu apare un zambet. E trist pentru ca nu mai are timp sa le povesteasca semenilor lui despre mine.Chiar inainte de a se topi si a se transforma intr-o minunata bobita cristalina de apa apuc sa-i promit ca voi spune mai departe povestea lor, povestea fulgilor de nea.Iubiti-i si bucurati-va alaturi de ei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu