vineri, 16 noiembrie 2012

Lamai si Lacrimi


Atunci cand viata iti ofera numai lamai, se spune ca cel mai bine ar fi sa faci o limonada. 
Atunci cand ai nevoie de un umar pe care sa plangi si cineva ti-l ofera, nu ezita, foloseste-l! Cine stie cand te vei mai intalni cu ocazia asta. De cele mai multe ori o strangere in brate si o portie buna de plans e tot ce iti trebuie ca sa te ridici, sa te scuturi si sa poti merge mai departe.
Lacrimile sunt cel mai bun medicament pentru suflet. O data ce le-ai dat drumul la vale, curata tot si spala sangele inchegat din ranile adanci, care nu se cicatrizeza. Dezinfecteaza si purifica.
Mi-ar placea sa fiu o lacrima sa ofer alinare.
Azi, desi nu a plouat, le-am lasat sa curga...si mi-am promis ca din toate lamaile pe care le-am primit in ultima vreme sa fac cea mai gustoasa limonada.

joi, 15 noiembrie 2012

Efemer


Eu nu sunt decat o frunza,
Pierduta pe carari.
Pe care  vantul noptii o duce'n alte zari.
Dar ce-ar putea sa-nsemne
O frunza mai putin,
Cand tot pamantul este 
De-atatea frunze plin?

Mi-as dori sa aflu cine a scris aceste versuri. 
Le-am gasit scrise intr-un caiet de-al mamei mele, dar fara autor. 

Intotdeauna m-am identificat cu aceasta poezie.

marți, 13 noiembrie 2012

Eu si noaptea.


In linistea noptii imi ascult gandurile. Aud fosnet de frunze, fasaitul rotilor pe asfalt, zgomotul motoarelor turate, scrasnetul franelor, pasii unui trecator grabit, mieunatul unui motan urmat de latratul unui caine.
Toate acestea sunt zgomotele noptii. Dar oare gandurile mele unde au disparut?
In minte imi vine imaginea unei carti postale agatate in coltul oglinzii. Era vara in vederea respectiva si soare.
Imi lipseste vara. A trecut asa de repede ca nu am avut timp s-o iubesc si s-o asmiliez cu toata fiinta mea sa-mi tina de cald pana la primavara.
As vrea sa fie o vara vesnica cu miresmele si florile primaverii, cu culorile si aromele toamnei, iar din cand in cand sa ploua cu fulgi mari si grasi de zapada ca in luna mai cand se scutura florile copacilor.
Mi-au inghetat si mainile si picioarele pentru ca am lasat geamul deschis, dar gandul meu a ramas agatat de o raza de soare.
Noapte buna vara! Sper sa ne regasim la anul.

duminică, 11 noiembrie 2012

Frunza


Soarele stie ca-l iubesc. Imi zambeste cu gura pana la urechi.
Si-a intins bratele si m-a invaluit intr-o imbratisare calda. Imi saruta obrajii si eu ma imbujorez de placere.
Imi mangaie parul si in lumina lui acesta capata reflexe dementiale. Cum as putea sa nu iubesc soarele?
Pana si ochii imi stralucesc cand il vad. In suflet mi-e bine si liniste, creierul meu a adormit.
Cu cat il privesc mai mult si il las sa ma mangaie cu atat imi schimb culoarea. Pielea mea alba prinde o nuanta rosiatica, aramie, apoi maronie ca a frunzelor toamna. Ochii mi se micsoreaza si privesc printre gene. De jur imprejur totul straluceste si are culori pastel.
Si ma simt usoara ca o frunza. Am devenit o frunza. Transformarea e completa si ireversibila.
Acum inteleg de ce imi placea sa ma joc cu frunzele toamna. Hei suratelor, pritenelor, bine v-am regasit! Ma primiti intre voi?
Vreau sa ma invatati ce trebuie sa fac, ca sa nu devin frunza neagra a familiei. Stiu ca fac parte dintre voi de foarte putina vreme, dar v-am admirat intotdeauna.
Funzele ma privesc nedumerite si se pare ca nu ma inteleg. Cred ca am capatat doar aspectul lor nu si graiul.
Cu toate astea s-au adunat gramada in jurul meu si fosnesc usor, parca imi transmit undele lor pozitive. E minunat sa fii frunza.
O pala de vant aparuta de nicaieri ne-a luat cu ea la plimbare.
Impreuna am plecat sa vestim oamenii ca toamna e pe sfarsite.

luni, 5 noiembrie 2012

Fresh Start


Da! Am nevoie de un inceput nou si proaspat. Sa iau totul de la zero cu forte noi si plina de incredere. Oare stie cineva reteta ideala pentru fresh de inceput?



Asa ca in melodia asta?

joi, 7 iunie 2012

Curgere si apa



Cei născuti în zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 - Tipologia A1 – Curgere şi apa -
Dintre toate tipologiile, oamenii A1 sunt cei care au viziunea cea mai caldă şi mai frumoasă asupra iubirii. Pentru ei înşişi, întregul lor destin se rezumă la “a iubi”, iar dacă nu reuşesc acest lucru se simt nefericiţi, neîmpliniţi, trăind cu sentimentul că nu şi-au atins menirea în viaţă. Se indrăgostesc de multe ori în viaţă, cu prea multă uşurinţă am putea spune, de fiecare dată ca şi cand ar fi prima si ultima oară, însă dezvolta relaţii sentimentale de o natură neobişnuită, adesea furtunoase şi intense. Au o natură prietenoasă şi adoră să trăiască în mijlocul celorlalţi, înconjurati de viaţă, de tumult, de agitaţie şi de complicatii. Sunt precum apa… dinamici, plini de viaţă, agili, se strecoară prin stanci şi oameni şi în ciuda obstacolelor reuşesc cumva să iasă la suprafaţă. Chiar dacă nu realizează, au capacitatea de a-i modela pe ceilalţi, contribuind la evoluţia lor interioară. Sunt însă şi schimbători, iar uneori, în ciuda unor calităţi remarcabile, prea umili, modeşti şi sensibili la gesturile şi cuvintele celor din jur.
.........................................

vineri, 1 iunie 2012

La multi ani copii!


Plouă, dar eu iubesc ploaia pentru că-mi ascunde lacrimile. Atunci cand plouă pot merge pe stradă plangand şi nimeni nu-şi va da seama de asta.
Picăturile de ploaie si lacrimile mi se împletesc pe obraji şi-mi curată in acelaşi timp şi sufletul şi corpul.