Frunza

Soarele stie ca-l iubesc. Imi zambeste cu gura pana la urechi.
Si-a intins bratele si m-a invaluit intr-o imbratisare calda. Imi saruta obrajii si eu ma imbujorez de placere.
Imi mangaie parul si in lumina lui acesta capata reflexe dementiale. Cum as putea sa nu iubesc soarele?
Pana si ochii imi stralucesc cand il vad. In suflet mi-e bine si liniste, creierul meu a adormit.
Cu cat il privesc mai mult si il las sa ma mangaie cu atat imi schimb culoarea. Pielea mea alba prinde o nuanta rosiatica, aramie, apoi maronie ca a frunzelor toamna. Ochii mi se micsoreaza si privesc printre gene. De jur imprejur totul straluceste si are culori pastel.
Si ma simt usoara ca o frunza. Am devenit o frunza. Transformarea e completa si ireversibila.
Acum inteleg de ce imi placea sa ma joc cu frunzele toamna. Hei suratelor, pritenelor, bine v-am regasit! Ma primiti intre voi?
Vreau sa ma invatati ce trebuie sa fac, ca sa nu devin frunza neagra a familiei. Stiu ca fac parte dintre voi de foarte putina vreme, dar v-am admirat intotdeauna.
Funzele ma privesc nedumerite si se pare ca nu ma inteleg. Cred ca am capatat doar aspectul lor nu si graiul.
Cu toate astea s-au adunat gramada in jurul meu si fosnesc usor, parca imi transmit undele lor pozitive. E minunat sa fii frunza.
O pala de vant aparuta de nicaieri ne-a luat cu ea la plimbare.
Impreuna am plecat sa vestim oamenii ca toamna e pe sfarsite.