Suflet de gheata

Imi simt sufletul ca pe un cub de gheata. Rece si stingher. Trist si singuratic.
Simt ca daca l-as lua in palma s-ar topi si l-as pierde pentru totdeauna.
In piept am ace, din ochi imi cresc turturi iar pe gene am fulgi de zapada.
Prin vene sangele incepe sa se solidifice.
Inima mea se chinuie sa impinga bucatile de gheata care sunt din ce in ce mai multe, dar nu mai are putere.
Cu fiecare rasuflare imi pierd si ultima farama de speranta.
Picioarele mi s-au transformat in sloiuri si nu ma mai asculta.
Imi duc mainile in dreptul pieptului, acolo unde candva, batea o inima calda si plina de viata.
Acum sunt doar spasmele neregulate ale unui motor gripat.
Oftez si ma invalui in ceata.
Pe obraji imi apar niste picaturi. Or fi lacrimi.

Este ultima zi de toamna. O zi frumoasa si insorita. Caduroasa chiar, pot spune.
A fost suficient o raza de soare pentru a ma dezgheta.
Ma topesc, la propriu. Ma evapor. Din sufletul meu a ramas doar un abur.