Naked Soul

Tu cand ti-ai lasat sufletul in pielea goala ultima data?

De obicei ne imbracam sufletele in costume care nu ni se potrivesc, sau intr-un caz fericit, tinuta ni se potriveste si suntem multumiti cu ceea ce se vede, dar totul e de fatada. Nu suntem noi aceia, suntem doar actori si ne jucam rolurile mai bine sau mai rau. Nimic nu e real, doar ne prefacem. Mimam fericirea si viata ne taxeaza pentru asta.

Insa de cele mai multe ori ne deghizam pana nu ne mai recunoastem nici macar noi insine. Ne privim unii pe ceilalti ca la un bal mascat si incercam sa citim pe sub masti si pe sub straturile de farduri pe care le adaugam an de an in ideea ca suntem mai frumosi asa. Sufletul nostru mult prea gros imbracat si accesorizat se chirceste sub greutatea fardurilor/mastilor/costumelor si nu mai simte nimic. E incapabil sa mai reactioneze, amortit si intr-o molesala placuta. Suntem amortiti, dar e bine. E bine atat timp cat nu e rau. De frica a ceea ce ne-ar putea face rau am reununtat sa mai simtim si ce ne face bine.

Eu mi-am lasat sufletul in pielea goala, nud, asa cum era cand m-am nascut, fara nimic pe deasupra. Recunosc ca la inceput mi-a fost teama si chiar rusine. Ce-o sa zica cine ma vede? Cine a mai pomenit sa te plimbi cu sufletul dezbracat prin lume? Asta ar putea fi considerata nebunie curata. 

Mi-a fost frica de orice pala de vant si raza de soare. 

M-am temut de picaturile de ploaie, de tunete si de fulgere, de fulgii de nea. 

M-am speriat de curcubee si de mangaierea firelor de iarba. 

Am inchis ochii la fiecare rasarit si apus de soare. 

Am tresarit la fiecare zbor si cantec de pasare, la susurul izvoarelor si freamatul padurilor. 

Am plecat ochii in fata piscurilor semete si nu am vrut sa aud framantarile valurilor. 

Dar sufletului meu dezbracat i-au placut si a mai cerut. Le-a simtit pe toate asa gol cum era si s-a umplut cu ele pana in cele mai mici fibre. 

Acum nu-mi mai e frica si nici macar rusine. Le-am simtit pe toate pe sufletul gol si m-am incarcat cu ele. Sufletul meu e liber sa simta ce vrea el. Nu il mai acopar cu nimic, nu-l mai ascund. Il las la vedere, dezbracat si nefardad.

Chiar daca o sa se sperie de furtuna, sau o sa-l arda soarele. Chiar daca o sa-l dezamageasca oamenii sau o sa fie aratat cu degetul ca e prea curat pentru secolul asta. Chiar daca o sa fie invidiat, blamat, trist, suparat, ...

E mai bine sa le simti pe toate, bune si rele decat sa nu stimti nimic. Cu cat se umple mai mult cu sentimente frumoase cu atat mai putin loc ramane pentru altceva.

Lasati-va sufletul sa simta dragii mei. Lasati-l pur si nu-l mai ascundeti! Stergeti-va fardurile, aruncati mastile, rupeti costumele! Simtiti! Nu va mai prefaceti!

La revedere 2014!

A mai trecut un an:
Un an cu bune si rele.
Un an cu intamplari frumoase si intamplari urate.
Un an cu realizari si dezamagiri.
Un an cu visuri ingropate si cu sperante renascute.
Un an in care am intalnit prieteni noi si m-am reintalnit cu cei vechi.
Un an in care am iubit si am incercat sa nu urasc.
Un an in care am fost mai aproape de mine si mai departe de cei la care tin.
Un an in care s-a mai adaugat un rid datorita zambetului care a razbatut chiar si printre lacrimimi.
Un an in care nu ai fost langa mine dar te-am purtat in suflet.
Un an in care chiar daca nu au iesit toate socotelile... inca mai e timp de-o rectificativa.

Un an echilibrat in care am castigat experienta.
Un an care tocmai se termina. La revedere 2014, iti multumesc pentru tot ce mi-ai adus.
Va multumesc si voua tuturor celor care mi-ati fost aproape chiar si numai cu gandul. Sa ne vedem cu bine in 2015!

Abia te astept 2015!

O noua aventura!

Cand te-am vazut prima oara nici macar nu eram constienta cate clipe minunate vom petrece impreuna, pentru ca atunci cand te-am luat acasa a fost un impuls de moment, o atractie irezistibla si nimic mai mult.

Acum trebuie sa recunosc ca dormitorul meu ar fi fost pustiu si plictisitor fara tine.

Nu as vrea sa uit nicicand noptile fierbinti de vara cand ma intindeam goala desupra ta si ma rasfatai cu mangaieri moi si catifelate. Atingerile tale erau ca niste picaturi de ploaie pe pielea mea insetata, ca niste sarutari pe buze de fecioara flamanda de dragoste. Ma desmierdai in moduri pe care nu sunt in stare sa le transpun in cuvinte.

Abia asteptam sa ajung seara acasa sa ma imbratisezi si sa ma aliniti cum doar tu stiai s-o faci,  sa aprind lumanari parfumate si sa las aroma lor sa ne invaluie. Ma lasam purtata de tine pe culmile celor mai indraznete visuri si ma trezeam in fiecare dimineata cu gandul ca ne mai despart doar cateva ore pana  vom fi din nou impreuna. Ardeam de nerabdare sa ma intorc acasa si sa te gasesc asteptandu-ma cuminte.

Nu pot uita nici noptile friguroase de iarna cand ma invaluiai si imi incalzeai fiecare particica a corpului in parte si-mi alinai trupul ostenit. Nici senzatia ca dupa un dus fierbinte doar pe tine te mai doream. Nici toate secretele pe care ti le-am destainuit in soapta, noapte de noapte cand tu ma ascultai in tacere.

Amintiri mi-au ramas in minte si despre noptile in care adormeam plangand din cauze care nu aveau nicio legatura cu tine, dar tu ai fost acolo si mi-ai sters lacrimile in somn.

Cu parere de rau trebuie sa-ti spun azi ca mangaierile ti le-am simtit obosite, culorile vii au palit si nu-mi mai zambesti de cate ori intru in camera, iar eu nu sunt dispusa sa fac compromisuri. Niciodata nu am fost. Cu toate astea vei avea in sufletul meu intotdeauna un loc si ma voi gandi cu drag la tine. Am trait atat timp impreuna incat mi-e greu sa fac asta, dar m-am indragostit cand am intrat pe siteul unui magazin outlet cu preturi super avantajoase si trebuie sa stii ca imi voi cumpara alta lenjerie de pat.

Te voi inlocui si sper din tot sufletul ca noua mea aventura sa fie la fel de incitanta ca cea petrecuta alaturi de tine.

Poate chiar mai buna pentru ca la http://www.lenjeriipat-outlet.ro am gasit lenjerii de pat 3d si chiar 5d si toate au oferta de 1+1 gratis. Nici nu vreau sa ma gandesc ce senzatii noi si unice voi trai in viitorul apropiat. Ramai cu bine.

Declaratie de dragoste?

Nu am crezut niciodata in dragoste la prima vedere si cu toate astea de cand te-am vazut prima oara sentimentul care mi-a incoltit in suflet a fost foarte profund. Nici macar nu-l pot denumi iubire, pentru ca e mult mai mult de atat, iar iubirea de cele mai multe ori e perceputa gresit si nu vreau sa se inteleaga altceva. Poate inca nici nu s-a inventat cuvantul care sa defineasca intru totul ceea ce simt, chiar nu are rost sa stau sa-l caut.
Din prima clipa am vrut sa te am, nu puteam concepe altceva si desi imi doream sa fii numai al meu, stiam ca independenta e pentru tine foarte importanta. Mi-am dorit sa te mangai si sa te alint, sa te tin in brate si sa adorm cu tine in fiecare noapte.
Atunci cand ai avut nevoie ti-am acordat toata atentia mea si m-am bucurat ca m-ai lasat s-o fac. Am incercat sa te fac sa te simti bine si sa te simti dorit chiar daca nu mi-ai cerut-o niciodata. Nici eu nu ti-am cerut niciodata mai mult decat mi-ai oferit si mi-a fost suficient ce am primit.
Mi-ai incantat sufletul si mi-ai inseninat multe zile, m-ai facut sa zambesc si sa rad cu gura pana la urechi chiar si cand eram trista. Ai venit sa dormi cu mine doar cand ai vrut tu cu toate ca te-am chemat in fiecare noapte. Te-ai cuibarit langa mine si ti-am ascultat respiratia. Te-am privit in timp ce dormeai si te-am tinut in brate. M-ai facut fericita si pentru toate astea iti multumesc.

Iti multumesc ca ai aparut in viata mea si imi doresc sa te am alaturi inca mult timp. Poate ca eu am fost "animalutul tau de companie" si nicidecum invers, dar daca rolurile chiar s-ar inversa nu mi-as dori un alt stapan in afara de tine. Mi-as dori sa poti intelege macar un sfert din cuvintele mele, dar nu cred ca e nevoie, pentru ca tu le simti.

Merci mon Cherry!

PS. Am scris toate astea cu tine in gand, dar pentru ca nu am stiut cum sa ti le zic, am preferat sa le pun in pagina.

Jumatati.

Un pic mai mult de jumatate din viata am traiat fara sa te cunosc. Eram eu o jumatate si tu alta jumatate, fiecare intr-un alt intreg.
Viata ne-a adus impreuna si am format acel intreg. Ne-am completat reciproc, pana cand ca intr-un cliseu de film prost ne-am indepartat si ca in accelasi scenariu de doi bani, mi-am dat seama prea tarziu.
Regret faptul ca nu ne-am putut apara, ca nu ni s-a dat dreptul la replica si ca a doua sansa nu s-a ivit.
Acum suntem din nou doua jumatati dispersate in cautarea acelui intreg.

Visul unei nopti de iarna

Tarziu in noapte, sau foarte devreme dimineata inchid calculatorul si ma hotarasc sa adorm. Doar eu hotarasc asta, pentru ca somnul cred ca are treaba prin alte parti la ora respectiva.
Camera este invaluita in intuneric, stralucesc doar cateva beculete mici la tv, la dvd-player si la monitor. Desi afara este destula lumina, de la zapada cazuta din abundenta in ultimele zile, prin draperia de la geam nu patrunde mai nimic. Am mare noroc cu draperia respectiva. Fara ea nu m-as putea odihni, pentru ca nu pot dormi daca e lumina si cum eu ma culc de obicei catre dimineata as mai apuca probabil 1-2 ore de somn pe intuneric.
Desi ma ustura ochii de oboseala si-i tin strans inchisi, Mos Ene e plecat cu saniuta si nu are de gand sa ma viziteze.
Deschid ochii si reiau exercitiul din fiecare noapte/dimineata.
Fixex un punct de pe tavan doar de mine stiut si las gandurile sa ma invaluie. Daca incerc sa le alung uneori e mai rau, caci se intorc cu incapatanare si ma tin treaza ore in sir.
Ascult vantul. Sufla cu putere. Ma intreb daca si lui ii e frig. La cat de inversunat imi bate in geam, am impresia ca vrea neaparat sa intre sa se incalzeasca un pic. Umbrele copacilor danseaza haotic pe perete. Coregraful lor ar trebui sanctionat drastic.
Incep sa-mi imaginez un dans organizat. Tavanul mi s-a umplut de copaci. Cinci crengute la stanga, 5 crengute la dreapta. Ne rasucim, ne aplecam. Acum toata lumea crengutele sus.
Zambesc. De la atata invartit, zapada grea de pe ramuri aproape s-a scuturat. Au mai ramas din loc in loc mici ghemotoace albe. Parca a venit primavara si au inflorit.
Cred ca le place copacilor mei dansul acesta nou. Sunt voiosi si prind miscarile foarte repede. Vantul s-a mai domolit si ne dirijeaza cu atentie. A invatat si el pasii, o adiere la stanga, o adiere la dreapta si un vartej, o pala de vant in jos, una in sus.
E un dans vesel, dar mut. Cativa copaci se dau la o parte si fac loc unui izvoras ce susura clistalin melodia mea. Pe semne zapada de afara a inceput deja sa se topeasca. Paraiasul cel firav tine pasul cu noi involburandu-se de placere. Creste de fiecare data cand schimbam ritmul. E cat un lac si a acaparat aproape jumatate din tavan. Ne mai invartim de cateva ori si izvorul s-a labartat si a ajuns cat o mare. Mi-a speriat o multime de copaci. Cei care au mai ramas s-au refugiat pe o bucatica de nisip si danseaza in continuare. Marea mea albastra ne tine isonul. Canta si danseaza. Un val la stanga, un val la dreapta, ne rotim, o unda in fata, una in spate. Pe crestele talazurilor se formeaza o spuma alba si densa care se sparge si se imprastie pe tarm. Ma stropeste pe fata si simt briza ca-mi zburataceste parul. Seamana cu zapada. E chiar zapada. Vantul a reusit sa intre in casa si a adus cu el cativa fulgi de zapada rebeli.
clipesc, desi nu am apucat sa adorm, sau cel putin eu asa sunt convinsa, ma simt odihnita. Inchid ochii si ma intorc la marea mea, de data asta in vis. Mos Ene a inghetat de tot pe derdelus si a venit sa ma insoteasca pe plaja.

Rugaciune

Scoate-mi Doamne inima, extrage din ea sufletul si pune-l intr-o balanta cu toate sentimentele, cele bune de-o parte si cele rele de cealalta si echilibreaza-le.
Scoate-mi Doamne si creierul, aduna-mi toate gandurile si pune-le intr-o balanta, cele senine de-o parte, cele intunecate de cealalta parte si echilibreaza-le.
Apoi pune Doamne sentimentele pe un taler si gandurile pe celalalt taler intr-o singura balanta si echilibreaza-le.
Spala-le de pacate si de rele, curata-le, purifica-le si doar daca mai merit Doamne, pune-mi gandurile in inima si sentimentele in creier si monteaza-le la locul lor pe fiecare.
Caci tu esti Atotputernic. Amin.

Ganduri.

Gandurile imi tropaie in cap precum un intreg batalion de cavalerie.
Incerc sa le separ, sa le sortez cat de cat, sa le pun pe categorii, insa nu ma asculta si pace.
Pentru ca prea multa vreme nu le-am dat importanta, acum se inghesuie sa iasa care mai de care la iveala. Sunt gandurile naravase, cele rele care ma agita si ma fac sa vad totul in negru.
Cele pasnice sunt cele care stau cuminti si ma asteapta pe mine sa ajung la ele. As vrea sa le controlez si sa le aduc la suprafata doar pe ele, dar mintea mea isi face de cap.
Pana la urma le las pe toate sa zburde si incerc sa nu fac jocul gandurilor rele, sa nu ma las cuprinsa de panica si sa inteleg de unde au venit.
Alearga bezmetic si nebuneste precum caii salbatici care se simt amenintati, dar e mai bine asa.
Luandu-le la bani marunti pe fiecare in parte, ajung sa realizez ca multe din ele nici macar nu sunt reale. Sunt doar temeri neintemeiate, frica genetica din cauza lucrurilor noi si necunoscute pe care le-am descoperit in ultima perioada.
Uneori imi e necaz ca mintea mea, de capul ei imi creaza panica. Ajunsa in punctul asta constat ca batalia e castigata pe jumatate.
Imi raman de analizat restul de ganduri, cele reale si pertinente, dar deja nu mai e galagie. Vocile stridente care imi zbierau in urechi au amutit.
Pot sa vad chiar si gandurile frumoase, nu mai sunt acoperite, nu mai trebuie sa sap adanc sa ajung la ele. Au inceput sa radieze o lumina blanda si calda. Gandurile mele bune stralucesc.
Si stralucesc si eu.

Mai e putin, mai e un pic!

Mai e putin, mai e un pic
Pana la marele nimic.
Mai e o clipa sau un ceas
Din tot ce-a fost si-a mai ramas.

Mai e putin, mai e un pic
Si am sa-ncerc sa ma ridic.
Si sa redau iar linistea
Gandului de-a ma-nalta.

Cei ce vor fi - Iris

Goodbye 2012!

Am tot incercat sa scriu ceva istet pentru sfarstiul anului.
Sa scriu cat de multe am invatat, cat de mult am realizat.
Sa fac rezumatul anului care tocmai se termina, sa-mi iau angajamente noi pentru anul ce va sa vina in scurt timp.
Cu toate astea cuvintele par de prisos, ce trebuie sa se intample se va intampla, indiferent daca o gandesc si analizez eu dinainte.

Nu pot sa sper decat ca imi voi invata lectiile la timpul lor si voi merge mai departe, fare resenimente, fara prejudecati, fara pareri de rau si regrete.

Se pare ca mi-am terminat portia de cuvinte pe anul acesta.
Mai am de scris doar "keep going" sau altfel spus "Zoe fii barbata!"

Ps  Nu regret nimic!

click pe link

Craciun Fericit!

 

Gata! Am impodobit bradutul, fie el si virtual. Mos Craciun poate sa vina. Chiar daca nu o sa-mi poate aduce ce mi-am dorit, eu tot il astept. Chiar daca deja una din dorintele puse cand am vazut stelele cazatoare nu se va indeplini, aleg sa cred in Mos Craciun. Anul asta astept cadourile sub bradul de pe monitor.

Transformare

Stiu ca nu mai sunt cea care am fost acum 7 luni de zile. Ma uit in urma si abia ma recunosc.
Nu regret transformarea care s-a produs. Din contra, incerc s-o inteleg, s-o constientizez si sa o duc pana la capat.
Nu sunt genul care sa renunte cand si-a pus ceva in cap.
Poate ma mai poticnesc pe traseu, dar de renuntat nu renunt atunci cand simt ca am ceva de invatat din asta.
Regret faptul ca am stat pe loc pana acum. Ca m-am ascuns ca strutul cu capul in nisip si nu am vrut sa merg mai departe. Recunosc, am vrut sa adopt aceasi tactica, dar in loc de nisip am gasit doar asfalt.
Realizez ca nu mai pot ramane pe loc, ca drumul pe care am pornit e in ascensiune si ca panta e foarte abrupta, ca pot oricand aluneca. Cu toate astea stiu ca inapoi nu ma mai pot intoarce, chiar daca pare mai simplu, mai confortabil, mai usor de suportat. Chiar daca sentimentele mele sunt contradictorii si uneori am impresia ca nu sunt pe drumul cel bun. Chiar daca cea care am fost inca se agata de mine cea care sunt si ma impiedica sa devin ceea ce trebuie.
Nu pot decat sa sper ca voi fi in stare sa urmez acest drum pana la capat.
Asemenea fluturelui mai am de urmat cativa pasi.

Reflexie

Alina s-a trezit intr-o dimineata insorita dar friguroasa de iarna. Daca nu ar fi avut nasul inghetat deasupra paturii, uitandu-se pe geam ar fi crezut ca e o zi de vara si probabil s-ar fi pregatit sa plece la strand. Inca ametita de visul din care abia se trezise, Alina gandi cu voce tare:
- De ce naiba e atat de frig in camera? Caloriferele sunt fierbinti si soarele straluceste atat de tare....
Daca nu ar fi fost preocupata sa-si aduca aminte ce visase, ar fi realizat chiar atunci, pe loc, de ce ii era frig.
Si-a trecut mana prin par si s-a gandit ca trebuia neaparat sa se vopseasca din nou. Avusese o tentativa de a se face blonda, apoi renuntate la idee iar acum parul ei avea o culoare indecisa, ceva intre blond inchis si saten deschis.
S-a indreptat cu pasi mici si lenti catre baie si a dat drumul la apa calda. Mainile si fata i s-au mai incalzit putin dar ea continua sa tremure. Cand si-a ridicat privirea in oglinda a ramas surprinsa...o priveau niste ochi verzi-albastri mari si inocenti. Semanau mult cu ai ei, dar aveau in plus o licarire jucausa si erau veseli si parca pusi pe sotii.
Alina nu a stat sa-si bata capul prea tare cu naluca din oglinda. A pus aparitia pe seama durerii de cap care nu-i trecuse din ziua precedenta si pe gandul la vis, care tot nu-i dadea pace. A terminat cu rutina de dimineata, s-a imbracat la fel de incet cum se misca prin camera, si-a luat cheile si a iesit. In urma ei camera a ramas scaldata de soarele cu dinti din acea zi.
Nu avea nimic important de facut in ziua respectiva. Iesise sa priveasca oamenii, copacii desfrunziti, masinile care treceau. Isi luase liber de la birou cateva zile, pentru ca nu se simtea bine. I se parea ca nu-si mai gaseste locul, ar fi vrut sa plece dar nu stia unde. Colegii o plictiseau si o oboseau, munca pe care o depunea acolo nu era deloc solicitanta, iar ea ar fi avut nevoie de ceva nou si provocator. Crezuse ca cele cateva zile libere o vor ajuta sa-si puna gandurile in ordine, dar nu se putea concentra pe ceva anume. Din aceasta cauza iesea in fiecare zi din casa si se plimba ore in sir pe strazi. In aparenta observa cu mare atentie tot ce se intampla in jur, inregistra forfota strazii si puteai crede ca stie cu exactitate cate masini trecusera si ce culoare avea fiecare, cati oameni vazuse si in ce erau imbracati. In realitate privea in gol cu mintea aiurea.
Nu era mai frig decat in alte zile, cu toate astea Alina simtea ca tremura. A marit un pic pasul, crezand ca daca merge mai repede pana la urma se va incalzi.
La un moment dat, obosita si inghetata s-a oprit in fata unui magazin. Cauta o cafenea sa intre sa bea un ceai cald si sa se mai incalzeasca un pic. Privirea i-a fost atrasa de reflexia din geam. La fel de surprinsa si nedumerita ca mai devreme de naluca din oglinda, Alina a vazut ca din vitrina o priveau insistent aceeasi ochi inocenti. S-a uitat cu atentie si a observat ca apartineau unei fetite de vreo 7-8 anisori imbracata ciudat in haine de om mare...
- Sunt foarte suparata pe tine, auzi Alina vocea copilei, ne-am facut atatea planuri impreuna si tu le-ai lasat balta, sunt dezamagita.
- Dar cine esti? a intrebat Alina cu voce tare, in timp ce un trecator grabit a intors pentru o clipa capul inspre ea.
- Nici macar nu ma recunosti, nu pot sa cred, asa mult te-ai indepartat de mine?
- Imi pare foarte rau, incerc sa-mi dau seama de unde te stiu, dar nu reusesc, imi pari foarte cunoscuta. Imi cer scuze pentru ca te-am dezamagit, dar nu stiu cine esti si nici nu am habar ce am planificat sa facem. Plus ca diferenta de varsta e foarte mare, nici macar prietenii mei nu au copii, iar daca ar fi avut cu siguranta te-as fi recunoscut. Te rog, lamureste-ma.
In ochii senini s-a asternut o unda de tristete. Nu mai erau verzi-albastri, aveau culoarea marii inainte de furtuna.
Pe obrajii pustoaicei, lacrimile au inceput sa curga si Alina simti pe buze un gust sarat. Luminitele vesele si jucause aproape disparusera.
Alinuta la varsta de 7 ani, caci despre ea era vorba, nu se gandise ca va fi atat de greu, crezuse ca va fi recunoscuta imediat...dar se inselase...oare se intorsese prea tarziu?
- Voi incerca sa te lamuresc, sper din tot sufletul sa ma recunosti si sa redevenim prietene, dar pentru asta trebuie sa-ti aduci aminte de copilarie. Hai sa mergem inauntru, ai inghetat de tot si lumea deja te priveste cu insistenta pentru ca ai inceput sa vorbesti singura in fata unui geam.
Intr-adevar tot mai multe persoane intoarceau capul inspre ea, cativa barbati si cateva femei chiar se oprisera si se uitau in directia ei compatimitor.
Alina a intrat in magazin si a gasit un loc unde se vindea ceai. S-a asezat pe scaun si a inceput sa soarba din cana. Aburii ii gadilau narile. A inchis ochii si a inceput sa-si aminteasca.
A fost un copil vesel si fericit, iubit de parintii ei si rasftat, poate prea rasfatat. A copilarit si a crescut la curte, a batut mingea pe maidan la un loc cu baietii. A demontat si "montat" nu chiar la fel, tot ce i-a picat in mana, de la papusile ei, masinutele si trenuletele fratelui mai mare, ceasuri si alte maruntisuri, pana la aparatul de radio al parintilor. De televizor nu se atinsese, pentru ca era prea mare pentru ea si nu-l putuse misca din loc cu toate ca incercase de cateva ori. A alergat cu cainii pe strazi si s-a tavalit cu ei in iarba. S-a catarat in copaci si a furat cirese. In vacante a mers la bunici, la tara si a alergat toate orataniile din curte. A mers cu bunica ei sa duca vacile pe camp si a citit la umbra copacilor. A fost la scaldat in garla. La scoala a invatat bine, a avut intotdeauna note bune si a luat premiul intai pana in clasa a opta. A facut cazemate si s-a batut cu bulgari. A facut oameni de zapada si chiar s-a incaierat cu baietii mai mari cand acestia ii daramau capodoperele. A venit acasa uda din cap pana in picioare si plina de zapada de nenumarate ori si nu-i era frig niciodata....oare azi de ce ii era atat de frig? Prinsa de firul amintirilor Alina zambea si se simtea fericita. Oare cum de uitase toate astea?
Cand a iesit se lasase seara, soarele nu mai stralucea si un vant rece sufla mai s-o darame. Alina a privit din nou spre geam, si a gasit o Alinuta vesela...sufletul ei inghetat pana atunci se incalzize si prisese aripi, nu-i mai era frig.
- Acum te recunosc, esti tot eu cand eram copil. Te rog sa ma ierti ca te-am abandonat. Unde am gresit? a intrebat Alina.
- Ai devenit om mare, i-a raspuns Alinuta. Nu ne-au placut niciodata oamenii mari, sunt atat de tristi si preocupati tot timpul de griji mai mult sau mai putin importante.
Reflexia ei din copilarie a disparut, iar in ochii Alinei s-au aprins scantei vesele si puse pe sotii.
Cand incetam sa mai fim copii, incetam sa mai fim, mai gandi Alina si grabi pasul catre casa. Avea atat de multe de recuperat.

2 ani

Odihneste-te in pace!

Meteor shower

Cu cateva nopti in urma la ora 1, la -10 grade, stateam cocotata pe geam sa vad stele cazatoare.
Bilantul dupa o ora (in reprize) de rezistat eroic in ger si in pozitia nefireasca pe care o adoptasem, 5 stele si o steluta, in total 6 dorinte care abia astept sa mi se indeplineasca.
Trebuie sa recunosc ca nu am mai vazut stele cazatoare pana la varsta asta, sau daca am mai vazut nu-mi aduc aminte.
Cand am vazut-o pe prima am inceput sa rad ca un copil si pret de cateva minute am fost convinsa ca dorinta mea se va implini.
Apoi din pacate, creierul a procesat ce varsta am si am redevenit un om matur.
Cu toate astea m-am lasat in voia bucuriei la fiecare din cele 6 cate am vazut.
Imaginea si sentimentele traite au meritat tot efortul.
Chiar daca nu a durat foarte mult, am redescoperit cum e sa fii copil.
Sa te bucuri pur si simplu si sa crezi din tot sufletul ca atunci cand vezi o stea cazatoare si-ti pui o dorinta, cu siguranta se va implini.
In adancul sufletului sunt copil. Trebuie doar sa-l las sa ajunga la suprafata mai des.
Sa lasam copilul din noi sa mai creada in stele cazatoare!

Fulgi de zapada

Zburau in jurul becului la fel de bezmetici ca si bondarii cand ies la roit, sau ca niste fluturi albi abia iesiti din crisalide. Miliarde si miliarde de bondari si de fluturi intr-un dans al fulgilor de zapada.

Uneori coboara lin si fara peripetii. Plutesc usor si gratios pana peste noi. Cateodata se trasforma in picaturi de ploaie, atunci cand sunt tristi, din cauze doar de ei stiute. Curg precum lacrimile ingerilor si spala murdaria din sufletele noastre. Alteori trebuie sa se razboiasca cu vantul, care ii zburataceste in toate directiile alcatuind impreuna o simfonie  incantatoare si un peisaj care iti taie rasuflarea. Ai putea crede chiar ca acesta le este un dusman de moarte care tine cu tot dinadinsul sa-i indeparteze de menirea lor si sa-i intoarca din drum, dar nu se dau batuti. Se zbat, se impotrivesc iar in final micutii sunt victoriosi si calatoria lor se sfarseste. Reusesc sa acopere nebunia, pacatele si relele care ne inconjoara. Viata lor e scurta dar plina de aventura. Drumul lor a fost lung si obositor. Au vazut multe, au auzit multe. Acum e timpul sa se odihneasca, sa se cuibareasca unul in celalat si sa rasufle usurati. Au ajuns.Cand se aduna cu totii in stratul de zapada ca o patura purificatoare de un alb imaculat, parca ar deveni un singur organism impartasindu-si din experienta acumulata in zbor. Daruiesc neconditioant bucuria iernii si viseaza ca vor sfarsi intr-un om de zapada sau intr-un bulgare aruncat printe chiote si rasete de copii fericiti. Chiar daca sunt reci, incalzesc inimile tuturor celor care indraznesc sa se joace cu ei. 

Ii privesc. Ii iubesc si ii respect. Sunt atat de temerari cat nu voi fi eu in 5 vieti de acum incolo. Se avanta de sus, din cer unde e liniste, pace si frumos. Nu stiu ce-i asteapta si nici macar nu conteaza. Nu se gandesc unde vor ajunge sau ce se va intampla cu ei.

Intotdeauna m-a fascinat forma fulgilor de nea, mici cristale inghetate, fiecare cu alta forma, alt desen foarte putin asemanator cu cel de langa el, aproape unic. Chiar si acum desi nu mai sunt copil...cand ninge si mi se aseaza pe haine ma uit la ei si ii admir pana dispar si sper ca s-au topit fericiti ca si-au indeplinit scopul. Au adus pe fata unei persoane un zambet.

Cand unii dintre ei sunt mai grasanati ma gandesc ca ingerii tocmai au incins o batalie cu pernele in rai sau ca Doamne-Doamne isi primeneste casa si scutura asternuturile.

Ninsoarea imi ofera o stare de bine, imi umple sufletul si ma face sa privesc la fel ca un copil care are impresia ca daca deschizi ochii mai mari vei putea cuprinde cu privirea mai multa frumuseste. Se citeste uimire pe chipul meu, dorinta de zbenguiala si de intoarcere in copilarie.

Inchid ochii si as vrea sa zbor alaturi de ei in dansul acela bezmetic in jurul becului, as vrea sa ma razboiesc cu vantul si sa ies invingatoare. Sa ma arunc in neant si sa nu-mi pese unde sau cand voi ateriza. Sa aduc frumusete pe pamant, chiote de veselie in glasul prichindeilor, bucurie pe fetele obosite ale oamenilor.

Pe pleoapele mele inchise s-a agatat un fulg de zapada. Ma priveste curios, vesel si trist in acelasi timp. E curios pentru ca sunt prima fiinta pe care o intalneste si ma cerceteaza cu atentie in cele cateva secunde care au mai ramas. E vesel pentru ca pe chipul meu apare un zambet. E trist pentru ca nu mai are timp sa le povesteasca semenilor lui despre mine.Chiar inainte de a se topi si a se transforma intr-o minunata bobita cristalina de apa apuc sa-i promit ca voi spune mai departe povestea lor, povestea fulgilor de nea.Iubiti-i si bucurati-va alaturi de ei!

Loialitate sau nebunie?

De ceva vreme ma sacaie expresia impreuna la bine si la rau.
Oare cat de departe poti merge tinand cont de aceasta expresie?
In ziua de azi nu prea mai exista loialitate la oameni. Poate doar la magazinele care au sistemul de puncte de loialitate si asta pentru ca atunci cand strangi un anumit numar de puncte te astepti sa primesti ceva in schimb.
Dar in realitate, in viata de zi cu zi, nu mai stim sa fim loiali. Poate doar daca ne iese si noua ceva in schimb. Dar uneori nici chiar atunci. Preferam sa ne injunghiem pe la spate cand e lumea mai draga sau la comanda celui care da mai mult.
Cu toti ne plangem ca la un moment dat un prieten, o prietena ne-a inselat asteptarile, dar pusi in aceeasi situatie am ales sa dam bir cu fugitii urmand proverbul "mai aproape mi-e pielea decat camasa".
Oare pana unde poti sta alaturi de cineva, cand majoritatea iti spune ca ar fi cazul s-o iei pe drumul tau?
Unde se termina loialitatea si incepe nebunia?

Ploua

Suflet de gheata

Imi simt sufletul ca pe un cub de gheata. Rece si stingher. Trist si singuratic.
Simt ca daca l-as lua in palma s-ar topi si l-as pierde pentru totdeauna.
In piept am ace, din ochi imi cresc turturi iar pe gene am fulgi de zapada.
Prin vene sangele incepe sa se solidifice.
Inima mea se chinuie sa impinga bucatile de gheata care sunt din ce in ce mai multe, dar nu mai are putere.
Cu fiecare rasuflare imi pierd si ultima farama de speranta.
Picioarele mi s-au transformat in sloiuri si nu ma mai asculta.
Imi duc mainile in dreptul pieptului, acolo unde candva, batea o inima calda si plina de viata.
Acum sunt doar spasmele neregulate ale unui motor gripat.
Oftez si ma invalui in ceata.
Pe obraji imi apar niste picaturi. Or fi lacrimi.

Este ultima zi de toamna. O zi frumoasa si insorita. Caduroasa chiar, pot spune.
A fost suficient o raza de soare pentru a ma dezgheta.
Ma topesc, la propriu. Ma evapor. Din sufletul meu a ramas doar un abur.

Noaptea

Azi, Noaptea s-a hotarat sa iasa la plimbare mai devreme.
Si-a prins in par luna, s-a fardat discret cu albastrul cerului senin, a folosit rujul de culoarea apusului, a imbracat o rochie neagra tivita cu miliarde de stele si a iesit.
Nedumerita, privea de jur imprejur si nu recunostea nimic. Toate locurile familiare prin care se plimbase de mii de ori ii erau acum straine.
Oamenii se uitau la ea rautacios si incruntat. Erau acei oameni care nu o iubeau si ea simtea asta in fiecare privire a lor.
Era speriata si dezorienata. Se intreba, la ce bun ca iese in fiecare seara? Nimeni nu o apreciaza, nimeni nu o place.
Ar fi mai bine sa renunte, oricum nimeni nu-i va duce lipsa. Toti o iubeau mai mult pe sora ei, Ziua cea frumoasa si blonda. Ea nu era decat oaia neagra a familiei, copilul taciturn si inchis in el, adolescenta rebela care nu s-a supus regulilor.
Intristata a grabit pasul spre un parc din apropiere. Acolo petrecuse multe clipe frumoase si spera sa-si regasesca linistea.
Aleile au intampinat-o pustii si Noaptea se simtea mai singura ca niciodata.
S-a asezat stinghera pe o banca si-a inchis ochii asteptand ceva. Nici ea nu stia ce, dar astepta.
Dupa o vreme a auzit pasi si a incercat sa deschida ochii, pleoapele cu gene lungi si negre s-au zbatut si s-au deschis cu greu.
Prin fata ei trecea cineva grabit, care nu i-a aruncat nici macar o privire. A inchis ochii la loc si a oftat.
Apoi a auzit din nou zgomotul unor pasi si voci soptite. A privit cu teama si a vazut un cuplu in varsta. Acestia au privit-o si chiar i-au zambit, dar au trecut mai departe.
Increzatoare s-a uitat in jur si a zarit cateva perechi de indragostiti care se tineau de brat.
Vorbeau tare si erau fericiti. Ii facea bine sa-i admire. Isi umplea sufletul cu bucuria lor.
Cand au ajuns in dreptul ei una din perechi s-a oprit si s-a asezat pe banca langa ea.
Noaptea ar fi vrut sa ramana si ea acolo sa simta dragostea alaturi de ei, dar se simtea in plus.
A incercat sa se ridice, dar indragostitii au oprit-o si au rugat-o sa mai ramana.
I-au povestit ca ei o asteptau zilnic sa vina si ca se bucurau de fiecare data cand o vedeau, ca la fel ca ei, toti indragostitii o iubeau.
Noaptea se simtea implinita.

Peste tot se lasase intunericul. Noaptea era linistita.